Omagiu enescian

Simplitatea în viață este adevărata libertate.
(George Enescu în George Enescu intim, de Ioan Massoff,
în Rampa, București, XVI (1931), nr. 4 131, 26 octombrie[1])

Una dintre cele mai importante personalități ale secolului XX, George Enescu a fost compozitor, violonist, pianist, dirijor și pedagog. S-a născut pe meleaguri botoșănene, mai precis la Liveni-Vârnav, lângă Dorohoi, în anul 1881. În 2011 se împlinesc 130 de ani de la nașterea compozitorului.

A studiat la Conservatorul Societății prietenilor muzicii din Viena, apoi s-a îndreptat către Paris unde a studiat la Conservator cu nume celebre din lumea muzicii: Theodor Dubois – armonie, Massenet și Faure – compoziție. L-a cunoscut pe Brahms, Saint-Saens, unul dintre elevii săi fiind marele violonist Yehudi Menuhin.

A promovat muzica românească peste tot în lume și s-a reîntors de multe ori pe meleagurile natale fie pentru a compune, fie pentru a concerta. La Cracalia, lângă Liveni, locul în care s-a mutat de la vârsta de 3 ani, a compus multe lucrări: două uverturi de concert (1892), Introduzione pentru pian (1894), Preludiul și Scherzo pentru pian (1896), liedurile Maurerlied și Konigshusarenlied (1899), Impromptu pentru pian (1900), Toccata, Pavana și Bouree din Suita pentru pian, op. 10 (1901, respectiv 1903), termină prima parte a Simfoniei II în la major (1912), Le silence musicien pe versuri de Fernard Gregh (1915), Mazurka melancolique și Burlescă din Suita pentru pian, fără număr de opus (1915), termină orchestrarea Sarabandei din Suita II pentru orchestră în la major, op. 20 (1915), Appassionato din Suita pentru pian, fără număr de opus (1916). La Dorohoi a finalizat orchestrarea Simfoniei III (1918) și partea a doua din Cvartetul cu pian nr. 2, op.30 (1943),

În anul 1894, la 13 ani, concertează la Botoșani, în sala liceului Laurian, într-un recital de caritate pentru Spitalul de copii din oraș. Din 1912 încep o serie de concerte incluse în turnee naționale, după cum urmează: martie 1912 Botoșani, noiembrie 1914 Dorohoi (concert caritabil, pentru Crucea Roșie), februarie 1915 Botoșani, mai 1917 Dorohoi şi Botoşani (concerte caritabile pentru răniții de război), aprilie 1921 Botoșani, aprilie 1923 Dorohoi și Botoșani, mai 1923 Botoșani, martie 1927 Dorohoi și Botoșani, aprilie 1929 Botoșani, mai 1929 Dorohoi, noiembrie 1931 Dorohoi și Botoșani, noiembrie 1936 Botoșani, noiembrie 1937 Botoșani

Contactele cu locul natal nu au fost întodeauna realizate în conjuncturi fericite. În decembrie 1919 a încetat din viață Costache Enescu, tatăl compozitorului, la Dorohoi, iar  Enescu a rămas în localitate până în ianuarie 1920.

În anul 1915, la vârsta de 34 de ani, îl cunoaște la București pe pictorul Ștefan Luchian, altă personalitate artistică născută în județul Botoșani, iar în 1917 și 1918, fiind prezent la festivalurile organizate de Teatrul Național din Iași în folosul artiștilor refugiați, îl întâlnește pe Nicolae Iorga, sosit acolo pentru același scop. În decembrie 1928 contribuie cu suma de 5000 de lei pentru ridicarea unei statui poetului Mihai Eminescu, iar în aprilie 1941 a început să compună Simfonie în re major, cu tenor și cor de femei, pe versuri de Mihai
Eminescu (Mai am un singur dor).

În decembrie 1931, George Enescu este sărbătorit la Atenerul Român din București, moment în care ia cuvântul Liviu Rebreanu. Cu această ocazie, Enescu a fost declarat cetățean de onoare al Municipiului București. Peste cinci ani urma să primească aceleași onoruri la Iași.

La 56 de ani, pe 4 decembrie, la București, George Enescu s-a căsătorit cu Maria Cantacuzino. În noiembrie 1954 a fost distins cu Premiul ”Paganini”, în valoare de 50.000 fr., de către Association d`entraide des auteurs de musique professionnels de la SACEM.

George Enescu s-a stins din viață pe 4 mai 1955, la Paris. În acea zi, Marea Adunare Națională a Republicii Populare Romîne și Consiliul de Miniștri au decis să organizeze Concursul Internațional George Enescu, cinci burse de studii, concurs pentru statuia și bustul compozitorului, înființarea Casei memoriale George Enescu la Liveni, introducerea denumirii George Enescu pentru satul numit inițial Liveni, pentru piața Ateneului Român și a Filarmonicii de Stat din București.[2]

În acest an, la Noaptea muzeelor, botoșănenii au putut asculta partea a doua din Suita op.18 nr. 3, intitulată Vocile stepei[3], grație Asociației culturale Vis de Artist. Fragmentul a fost interpretat de Mădălina Pancu din Botoșani, studentă la Universitatea de Arte din Iași, clasa prof. Luminița Rotaru-Constantinovici, înregistrarea fiind din anul 2009.


[1] Din George Enescu – Fernanda Foni, Nicolae Missir, Mircea Voicana, Elena Zottoviceanu, volum apărut sub îngrijirea Academicianului George Oprescu și a Academicianului Mihail Jora, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din R.P.R., București, 1964, p. 19

[2] Informațiile sunt preluate din volumul George Enescu – Fernanda Foni, Nicolae Missir, Mircea Voicana, Elena Zottoviceanu, op.cit., pp. 131-262

[3] Vocile stepei e o lucrare pierdută de Enescu, regasită și tipărită în suplimentul Muzica ca Suita 3”. De fapt, sunt 7 piese impromptu op . 18 (1913-1916). Lucrarea reprezintă un tablou tipic rusesc, trecerea unui convoi prin întinderile  unei câmpii nesfârșite. A fost scrisă în urma unei călătorii întreprinse de Enescu în Rusia cu trenul, iar impresiile de atunci se regăsesc în ”Vocile stepei”.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.